miercuri, 13 noiembrie 2013

Fuga în nori şi un zbor scurt.

Te-ai trezit vreodată printre nori?
Eu da.  
Eram mică. Am deschis ochii şi pe geamul casei bunicilor am văzut numai alb. Un alb imaculat, fără nicio urma de crengi sau dealuri. Am zburat cu casa o buna bucata de vreme, exact ca şi Dorothy în Vrăjitorul din Oz. Aaaa, ce bine mă simţeam, pluteam şi pluteam, eram printre nori pufoşi şi albi. Apoi, după o vreme, mi-am făcut probleme, şi dacă e chiar aşa cum cred, oare unde aş ateriza? Sau să rămân aici printre nori? Dar oare cum o să mă descurc singură, oare nu o să îmi fie urât? 
Întrebări cu greutate şi fără o rezolvare clară au început să plutească odată cu mine, însă ele pluteau în căpuşorul meu.
Nu auzeam pe nimeni, semn că imaginaţia mea nu era bogată, era chiar realitatea.
Speriată, m-am sculat din pat şi am fugit la geam să văd, nu se zăreşte chiar nicio urmă de pământ? Măcar să văd pe unde sunt.
De pe geam am văzut primele crengi ale părului din faţă şi terasa. 
Era doar ceaţă. O ceaţă densă şi alburie de toamnă târzie. Uf, am spus uşurată, ce bine, sunt încă pe Pământ!
Apoi, treptat, a început să îmi pară rău.

3 comentarii:

albert.florentin spunea...

Mi=a placut foarte mult! Sa ai o seara minunata!

Jo's spunea...

Multumesc, o seara frumoasa sa ai si tu!:)

karma police spunea...

haha simie imi pare rau cind ma trezesc si imi dau seama ca sint inapoi

Trimiteți un comentariu