sâmbătă, 19 octombrie 2013

Cum păstrează o femeie un secret?

Este seară şi plouă, iar străzile sunt aproape pustii. Ea se strecură discret în cafenea, îşi roti câteva secunde privirea pentru a găsi un loc liber, apoi se aşeză pe un fotoliu, chiar lângă geam. Se întoarse uşor către masa din spate unde stătea un bărbat ce citea şi îl rugă să îi dea o revistă din teancul aflat acolo. Acesta îşi ridică privirea şi rămase electrizat. Ea repetă întrebarea afişând un surâs dezarmant, acesta întinzându-i revista fără a-şi desprinde privirea de a ei.
 Ropote de ploaie se aud lovind geamul, nervoase probabil că nu mai au asupra cui să îşi verse furia. Plouată şi fără prea mulţi bani în buzunar, în aşteptarea autobuzului care urma să apară doar peste o oră, stăteam la o cafea cu gândurile zburând hai-hui. Ea pur şi simplu mi-a atras atenţia cu chipul ei senin şi prezenţa ce parcă lumina încăperea. Şi nu cred că eram singura care simţea această stare, căci toţi o priveau pe furiş.
Îşi comandă un ceai de rodie şi mentă egipteană, apoi începu să frunzărească revista. Nu îmi puteam lua ochii de la ea, căci avea un păr lung, negru şi drept ce îi curgea senzual pe umeri.
Japonezii spun că numai prin frumuseţea părului ei o femeie poate cuceri un bărbat.
Rochia lăsa oarecum să se întrevadă pielea ei perlată şi catifelată. Stătea distins, picior peste picior când îi sosi ceaiul. Cu un gest feminin mulţumi ospătarului pentru el, deşi acestuia...mi se păru mie sau nu?...îi cam tremurau mâinile şi era gata să-l verse pe rochia ei, rochie ce îi învăluia trupul perfect şi care era până la nivelul genunchilor, lăsând să se vadă picioarele subţiri şi delicate. Stăteam şi mă uitam aşa, cu nesimţire, iar ea când îşi ridică privirea, mă prinse. Ruşinată, am lăsat capul în jos, apoi m-am făcut că mă uit pe geam, deşi afară era deja întuneric. Mi-am văzut reflexia chipului, propriul eu, iar el îmi făcu cu mâna zâmbind. Este eu-l meu din cealaltă lume paralelă cu aceasta în care trăiesc, dar nu am îndrăznit să îi fac şi eu cu mâna, îmi era ruşine deja prea mult de ceea ce se întâmplase ca să mai atrag atenţia cu ciudăţeniile mele.
Mă intriga prezenţa ei şi pe fondul plictiselii ce mă aştepta până la plecare, mi-am făcut curaj, m-am ridicat şi m-am îndreptat spre masa ei. Când m-am apropiat, i-am putut observa pielea albă şi catifelată a feţei. Era machiată discret, ceea ce îi dădea o notă şi mai feminină. I-am cerut voie să mă aşez spunând că dacă forţa împrejurărilor ne-a făcut să stăm o bună bucată de vreme aici, măcar să ne treacă timpul într-un mod mai plăcut şi mi-am cerut scuze pentru privirile insistente. Mi-a răspuns cu un gest sigur, zâmbind că nu face nimic şi să iau loc.
În 10 minute povesteam ca cele mai bune prietene. Am întrebat-o câţi ani are şi ce face de arată aşa cum arată.
-Nu sunt foarte tânără, nu mai am 20 de ani de ceva vreme, dar am acceptat schimbările ce le aduce timpul cu seninătate. Atât timp cât sufletul ţi-l ţii mereu tânăr şi neîntinat de problemele de care inevitabil ne lovim în viaţa de zi cu zi, chipul tău va reflecta această stare.
Am zâmbit amar, căci nu puteam să nu remarc că eu la orice problemă las să se vadă asta pe chipul meu.
-Hei, nu te înstrista, zâmbeşte şi jumătate din problemă va dispărea, spuse ea. Eu zâmbesc mereu uşor şi niciodată destul, iar gândurile mi le ţin pentru mine, nimeni nu ştie ce gândesc cu adevărat. Astfel poţi crea un aer misterios în jurul tău.
M-am uitat la ceas, mai erau 15 minute până la venirea autobusului. Deschid geanta şi îmi caut parfumul, vroiam să dau o fugă până la baie să mă parfumez. Nu îl găseam şi deja dădeam semne de nervozitate. Ca să mai atenuez dezamăgirea faptului că niciodată nu găsesc ceea ce caut, am întrebat-o ce parfum foloseşte.
- Ştii ce parfum folosesc? Parfumul încrederii în mine, din plin, apoi un strop de Chanel no. 5.
M-am uitat la ea uimită, şi eu foloseam acelaşi parfum, dar oare de ce nu emanam şi eu aceeaşi senzualitate şi naturaleţe ca şi ea? Nu mi-a mai rămas mult timp aşa că am întrebat-o cum o cheamă, nu apucasem să facem cunoştinţă deşi povestisem atâtea!
- Sunt Frumuseţea feminină, spuse ea.
Am rămas blocată, nu mă aşteptam la aşa ceva. Am uitat de autobus, am uitat de toate. Nu mă puteam gândi decât că aş putea avea şi eu aşa ceva.
- Spune-mi te rog, care sunt secretele tale? am spus rapid.
- Sunt lucruri simple: - senzualitatea, feminitatea, aerul misterios, încrederea în mine, siguranţa, discreţia şi naturaleţea.
Am întins mâna spre ea, am vrut să o ating, eram încă uimită. Ea s-a uitat în ochii mei şi dintr-o privire eram şi eu în posesia acestor secrete. Mulţumesc, am îngăimat eu, apoi m-am îndepărtat spre uşă, rămânând cu privirea la ea. Îmi zâmbi.
Nu ştiu cum am ajuns acasă, nici măcar nu ştiu dacă era sau nu lume în autobus. Nu ştiam ce să fac cu aceste secrete. După câteva zile în care nu am îndrăznit să ies din casă, ca să nu pierd aceste comori, căutând avidă o soluţie de a le păstra în siguranţă, m-am decis. M-am decis să le pun într-o carte învelită în piele, făcută de mine şi pe care am intitulat-o "Reeja, păstrătoarea secretelor feminine".

Şi ca să le pot purta cu mine mereu, am transformat-o într-o geantă. În această lume plină de genţi de piele, cu siguranţă va fi unică!


Acest material a fost scris pentru SuperBlog2013.

1 comentarii:

Marina Rasnoveanu spunea...

Frumoasa ideea asta...geanta ca o carte sau cartea ca o geanta :)

Trimiteți un comentariu